Rezultatele controalelor inspectorilor DSVSA Satu Mare, în perioada  05 .04.2024 –  12 .04. 2024, în domeniul controlului oficial al siguranței alimentare 

                                   12.04.2024 

COMUNICAT DE PRESĂ

 Rezultatele controalelor inspectorilor DSVSA Satu Mare, în perioada  05 .04.2024 –  12 .04. 2024,

în domeniul controlului oficial al siguranței alimentare 

Inspectorii  Direcției  Sanitare  Veterinare  și  pentru  Siguranța  Alimentelor (DSVSA)  Satu-Mare au realizat, în perioada menționată, 95 acțiuni de control. Verificările au vizat : unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități catering depozite alimentare, hipermarketuri, supermarketuri, piețe agroalimentare, centre de colectare a laptelui materie primă, automate de lapte, unități alimentație publică, baruri, brutării, laboratoare de cofetărie, magazine alimentare și de legume fructe, piețe agro alimentare.

Controalele efectuate în unități, sunt realizate de către inspectorii de specialitate din domeniile siguranței alimentare, a produselor de origine animală  și non animală cu respectarea strictă, a legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și a normelor stabilite de Autoritate Națională Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, respectarea cerințelor specifice programului HACCP, cu respectarea și realizarea programului de Autocontrol în unitățile de producție și procesare produse alimentare de origine animală și non animală.

În urma acestor controale au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale din care – 1 amendă contravențională în valoare de 10.000 lei – 1 Supermarket din localitatea Satu Mare – pentru nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor privind întreținerea spațiilor de depozitare și de valorificare a produselor alimentare și 6 avertismente pentru  producători particulari, de produse lactate și de legume fructe din piețele agro alimentare din Satu Mare – pentru manipularea necorespunzătoare a  produselor  aduse în piață, pentru comercializare.

În următoarea perioadă inspectori de specialitate din cadrul DSVSA Satu Mare, vor demara o nouă rundă de acțiuni de control în traficul rutier, împreună cu IJP Satu Mare, pentru depistarea de transporturi ilicite de animale vii, carne de pasăre congelată sau refrigerată, ouă, precum și alte produse alimentare de origine animală sau non animală și pentru a preîntâmpina răspândirea unor boli infectocontagioase.

În cazul în care, în urma controalelor efectuate, vor fi identificate produse alimentare preparate fără respectarea condițiilor de igienă, sau alimente care nu se încadrează în parametrii de calitate și siguranță a alimentelor, prevăzuți de legislația în vigoare, inspectorii vor dispune, în regim de urgentă, măsuri de retragere din consum a acestora, precum și aplicarea de sancțiuni contravenționale, conform legislației. Aceștia, vor proceda și  la suspendarea temporară sau interzicerea desfășurării activității blocurilor alimentare/cantinelor amenajate în incinta creșelor, grădinițelor, unităților de învățământ cu program normal sau care funcționează în regim  “ Școală după Școală „, semi-internat și/sau internat, în cazul în care vor constata  că acestea nu respectă condițiile de igienă sau nu au remediat deficiențele constatate cu ocazia controalelor anterioare.

Direcția Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, prin inspectorii de specialitate, în perioada premergătoare a Sărbătorilor Pascale, a intensificat controalele în toate unitățile de pe raza județului nostru, care procesează prepară și comercializează  sortimente de produse alimentare de origine animală și non animală. Cu această  ocazie reamintește și sfătuiește totodată toți consumatorii, să nu cumpere carne în carcasă, carne tranșată, produse din carne, din surse nesigure, vânzători ambulanți, tarabe/ standuri din piețe sau târguri.  Anunțurile prin care se aduce la cunoștința consumatorilor că se vând / sacrifică miei, iezi, porci și se comercializează cârnați, șuncă și alte produse alimentare de origine animală sau non animală – paste făinoase și prăjituri de casă –  sunt tot mai dese pe paginile de socializare și  sunt câteodată un real pericol pentru consumatori. O dată cu încălzirea vremii, Instituția noastră, recomandă tuturor consumatorilor să nu cumpere din surse necunoscute, necontrolate, neavizate, neautorizate/neînregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, deoarece se expun unui pericol imens de îmbolnăviri grave atât pentru ei cât și pentru familiile acestora.

În această săptămână , o familie formată din 5 membri, – 2 adulți și 3 copii, din localitatea Gherța Mică s-a îmbolnăvit de Trichineloză, necesitând instituirea tratamentului medicamentos de specialitate, datorită faptului că au ignorat să solicite un examen de specialitate a cărnii obținute în urma sacrificării unei suine crescute în gospodăria proprie, unui medic veterinar abilitat. În urma anchetei efectuate de inspectori din cadrul D.S.V.S.A. și D.S.P. Satu Mare și a recoltării de probe de carne din carnea rămasă în congelator, s-a confirmat diagnosticul de Trichineloză. Toată carnea depistată a fost supusă masurilor de sechestru/reținere oficială și incinerată într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor. Proprietarului animalului nu i sa acordat nici o despăgubire, datorită faptului ca suina nu era identificată prin crotaliere și nu era înscrisă în Baza Națională de Date.

În trimestrul I. al anului 2024 în județul nostru, au fost sacrificate, sub control sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, în unități autorizate, un număr de : 12.682 capete suine, 428 capete bovine, 251 capete ovine și 2.036.064 capete păsări.

Peştele şi produsele din pescuit pot fi comercializate

  • spaţiile şi locurile unde se comercializează peştele şi produsele din pescuit trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar şi să îndeplinească condiţiile stabilite pentru desfăşurarea acestor activităţi;
  • sunt respectate condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare cu privire la transportul, depozitarea şi expunerea spre comercializare a peştelui şi produselor din pescuit;
  • gheaţa utilizată pentru menţinerea temperaturii peştelui şi produselor din pescuit proaspete, trebuie să fie obţinută numai din apă potabilă și să fie asigurată pe întreaga perioadă de expunere;
  • este asigurată trasabilitatea peştelui şi produselor din pescuit prin etichete şi alte documente însoţitoare, inclusiv dacă acestea provin din acvacultură (sistem de creştere controlată) sau sunt capturate (pescuite) din mediul sălbatic;
  • peştele şi produsele din pescuit nu sunt infestate cu paraziţi vizibili şi sunt corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic;

 

Pentru sesizări, reclamații în domeniul sanitar veterinar și al siguranței alimentare, vă rugăm să apelați CALL CENTER la numărul de telefon 0800826787 sau 0261715956.

 

Director  Executiv,

 Dr. Nicolae DUMUȚA