03.04.2020
COMUNICAT DE PRESĂ
Rezultatele controalelor inspectorilor DSVSA Satu Mare în perioada
27.03.2020 – 02.04.2020, în domeniul controlului oficial al siguranței alimentare
Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu-Mare au realizat, în perioada menționată, 42 acțiuni de control. Verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, depozite alimentare, supermarketuri, piețe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie.
În cadrul acțiunilor de verificare efectuate în această perioadă, de inspectorii de specialitate din cadrul D.S.V.S.A, aceștia au urmărit, respectarea condițiilor generale de igienă, originea materiilor prime și existenta documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea, marcarea si etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, temperaturile de păstrare cerute de producători, existența graficelor de temperatură pentru spațiile frig, modul și condițiile de preparare și comercializare a produselor alimentare de origine animală și non animală, monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, precum și existența echipamentului de protecție, folosirea corectă a acestuia, existența substanțelor dezinfectante, în special cele virulicide, aplicarea acestora în doză corectă, în special în vestiarele și toaletele unităților de procesare carne și lapte, în spațiile de lucru, precum și în holurile și spațiile de trecere, în mijloacele de transport produse alimentare dar și în curțile și zonele de acces în unități.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin D.S.V.S.A. Satu – Mare, atenționează și sfătuiește în același timp, toți consumatorii, că este obligatoriu să urmărească cu atenție sporită, atunci când cumpără produse alimentare prin comerțul on-line, cerințele privind comanda, livrarea și transportul, data expedierii alimentelor (în special pentru produsele alimentare ușor alterabile cum ar fi mâncărurile gătite de tip catering, carnea refrigerată indiferent de specia de la care provine, produsele din carne proaspete, lapte și produse lactate) precum și respectarea condițiilor prescrise pentru păstrarea și consumul acestora.
Intensificarea comerțului on-line în această perioadă, cu alimente de toate tipurile, cum ar fi produse alimentare proaspete, refrigerate, congelate, preparate, uneori împreuna/amestecate cu produse nealimentare, detergenți, dezinfectante impune o atenție sporită a consumatorilor, fiind necesar ca aceștia să verifice modul de prezentare al ambalajelor și produselor achiziționate, precum și respectarea condițiilor de păstrare/depozitare specifice fiecărui tip de aliment.
În această perioadă au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, din care 3 avertismente – 3 producători particulari de legume și fructe din localitățile Satu – Mare – 2, Carei – 1, – pentru nerespectarea condițiilor și normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în timpul expunerii și comercializării produselor.
Având în vedere evoluția pe teritoriul României a pestei porcine africane, așa cum am mai informat, carnea proaspătă de porc, carnea preparată sau carnea tocată de porc, precum și produsele din carne care conțin carne de porc nu pot face obiectul transportului particular către alte State Membre, dacă provin din zonele cuprinse în Decizia Comisiei nr. 451 / 2020, privind măsurile zoo sanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite State Membre ale UE.
Rugăm toți agenții economici, care dețin/administrează unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, să notifice Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu – Mare, apariția oricărei disfuncționalități în activitate, sub raportul persoanelor suspicionate/confirmate, aflate în carantină sau în izolare la domiciliu, precum și gradul de risc al unității.
Pentru orice fel de sesizări, reclamații în domeniul sanitar veterinar și al siguranței alimentare, vă rugăm să apelați CALL CENTER la numărul de telefon 0800826787 sau 0261715956.
Director Executiv,
Dr. Nicolae DUMUŢA