Atenționare a Direcţiei Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor Satu – Mare, pentru diminuarea efectelor negative ale caniculei

25.06.2021 

INFORMARE DE PRESĂ 

           Atenționare a Direcţiei Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor Satu – Mare, pentru diminuarea efectelor negative ale caniculei

             Având în vedere efectele dăunătoare asupra sănătăţii și bunăstării animalelor provocate de temperaturile ridicate și extrem de ridicate din această perioadă, precum și din perioadele următoare, atenţionăm proprietarii / crescătorii de animale, să  adopte şi să respecte, o serie de masuri de prevenire si reducere a efectelor caniculei, astfel :

Măsuri generale :

  1. Se interzice transportul şi plimbareade agrement a  animalelor, între orele 11.00 și 19.00;
  2. Se interzice mişcarea  animalelor în scopul hrănirii acestora (pe păşune) sau în vederea efectuării de diverse munci (tracţiune etc), între orele 11.00  și 19.00;
  3. Se interzice orice activitate fizică grea ce poate produce stres animalelor;
  4. din considerente legate de protectia și bunăstarea animalelor, toate animalele cahectice(puternic deshidratate si în imposibilitate de a se deplasa) se vor dirija la abatoare in vederea uciderii si trimiterii  acestora spre denaturare în unități de ecarisare autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor;
  5. Se va asigura apă în cantităţe suficientă pentru întreg efectivul de animale pe care le deține.
  6.  Se interzice închiderea animalelor de companie – indifferent de specie – în autovehiculele proprietate personală, chiar şi pentru perioade de timp extrem de scurte.

 

 Proprietarii şi deţinătorii de animale au urmatoarele obligatii :

  • de a respecta măsurile dispuse de autoritatea sanitară veterinară, națională și locală.
  • de a lua toate măsurile pentru protejarea animalelor de stresul termic asociat acestei perioade caniculare;
  • de a asigura animalelor în permanenţă apă potabilă, la o temperatură adecvată pentru adăpare;
  • de a ţine animalele în adăposturi corespunzătoare  (grajd,  coteţ ,umbrar, ţarc etc.) care pot oferi protecţie animalelor, faţă de acţiunea directă a razelor solare, cu asigurarea unei ventilaţii artificiale sau naturale adecvate
  • de a administra animalelor hrană de bună calitate, aceasta fiind asigurată în cantităţi mai mici decât cele normale/necesare zilnic.
  • de a uda animalele cu apă la intervale regulate, pentru a favoriza reducerea temperaturii corpului;
  • de a uda podeaua adăpostului, dacă este posibi de mai multe ori întimpul zilei;
  • de a supraveghea animalele pentru a detecta semnele instalării hipertermiei, reprezentată clinc prin: uscarea mucoaselor gingivale şi oculare, creşterea frecvenţei cardiace şi respiratorii, deshidratare, letargie, slăbiciun, stare precomatoasă..
  • de a anunţa imediat medicul veterinar în cazul apariţiei unor stări de îmbolnăvire sau a mortalităţii în rândul animalelor proprii sau aflate în grijă lor;
  • de a nu scoate în aceste zile animalele îndiferent de specie, spre comercializare.

Comercianţii din pieţele  agro alimentare :

  1. Se interzice comercializarea laptelui și a poduselor lactate, în spaţii deschise sau expuse direct razelor solare ,păstraea şi comercializarea acestora se v-a face obligatoriu numai din hale special amenajate în acest scop  şi care sunt  dotate și cu spaţii de frig( frigidere, vitrine frigorifice ).
  2. Ouăle se vor comercializa numai din  unităţi amenajate  şi autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, în acest scop.
  3. Se interzice categoric, comercializarea păsărilor vii, în piețele agroalimentare.
  4. Transportul produselor alimentare, în special cele de origine animală, se v-a realiza obligatoriu numai cu autoutilitare / autospeciale dotate cu instalații de răcire și cu urmărirea periodică a temperaturii prin termograme.

Serviciile de specialitate din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu – Mare , vor organiza controale permanente în localitățile județului, în Zonele de agreement, ferme de animale indiferent de specie, pe păşuni, piețe agroalimentare, pe drumurile publice în trafic, împreuna cu reprezentanţii  MAI, Jandarmeriei, Poliției de Frontieră.

Director  Executiv,

 Dr. Nicolae  DUMUŢA