Rezultatele controalelor inspectorilor DSVSA Satu Mare în perioada 01.11.2019 – 07.11.2019, în domeniul controlului oficial al siguranței alimentare

COMUNICAT DE PRESĂ

Rezultatele controalelor inspectorilor DSVSA Satu Mare în perioada

01.11.2019 – 07.11.2019, în domeniul controlului oficial al siguranței alimentare

Inspectorii  Direcției  Sanitare  Veterinare  și  pentru  Siguranța  Alimentelor (DSVSA)  Satu-Mare au realizat, în perioada menționată, 85 acțiuni de control. Verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, depozite alimentare, unități de alimentație publică, unități de vânzare cu amănuntul, supermarketuri, piețe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unități ambalare produse de origine non animală, depozite, unități de procesare carne, unități procesare lapte.

În cadrul acțiunilor de verificare efectuate în această perioadă, de inspectorii de specialitate din cadrul D.S.V.S.A, aceștia au urmărit, respectarea condițiilor generale de  igienă, originea materiilor prime și existenta documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea, marcarea si etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, modul și condițiile de preparare și comercializare a produselor alimentare de origine animală și non animală  monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, precum și existența echipamentului de protecție.

Continuă și în această săptămână, acțiunea de verificare a respectării condițiilor și normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în cantinele școlare, în cantinele creșelor, căminelor și grădinițelor, în unitățile de catering care deservesc unități școlare și preșcolare, de pe raza județului Satu – Mare.

Începând cu data de 11.11.2019 DSVSA Satu – Mare, demarează prin inspectorii de sp o acțiune în secțiunea produse de origine animală, cu verificarea tuturor unităților care au activități în domeniul comerțului intracomunitar sau extracomunitar, al creșterii, depozitării, transportului și comercializării peștelui. În secțiunea produse de origine non animală, o acțiune de verificare a unităților care activează în domeniul comerțului intracomunitar sau extracomunitar, al depozitării, transportului și comerțului cu legume – fructe.

Având  în  vedere evoluția pe teritoriul României a pestei porcine africane, așa cum am mai informat, carnea proaspătă de porc, carnea preparată sau carnea tocată de porc, precum și produsele din carne care conțin carne de porc nu pot face obiectul transportului către alte State Membre, dacă provin din zonele cuprinse în Decizia Comisiei nr. 1805 / 2019 privind  măsurile zoo sanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite State Membre ale UE.

Pentru orice fel de sesizări, reclamații în domeniul sanitar veterinar și al siguranței alimentare, vă rugăm să apelați CALL CENTER la numărul de telefon 0800826787  sau  0261715956.

Director  Executiv,

Dr. Nicolae  DUMUŢA